Stau pe marginea unui lac...şi admir cum sunt înconjurat de alb... vântul e rece, dar îl simt cum bate din lateral... probabil sunt singurul nebun pierdut în mrejele acestui anotimp neînţeles... dar nu-mi pasă... stau nemişcat de ceva timp şi simt cum răcoarea urcă pe mine... precum o mângâiere nesfârşită... e mângâierea ta, dar a ta mă încălzeşte... de asta nu am încetat să mă gândesc la tine, tu echilibrai temperatura corpului meu... în timp ce observam din când în când câte o pasăre ce plana spre nicăieri... sau poate doar îmi închipuiam, aş fi dorit sa fie real... tot singur sunt şi cu tine în inimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu