Destinul plin de farmec ce adia peste vârfuri de munţi, peste valuri de ape ne-a unit tăcerea în şoapte pline de mister.
Era o zi de vară, chiar un apus de soare ce mereu îmi zâmbea luminos mulţumindu-mi pentru că niciodată nu uit a-l admira...
...dar acum atenţia îmi era îndreptată către tine, deşi nu-ţi văzusem chipul ştiam că aveam să mă pierd în ochii tăi superbi pentru totdeauna, aşa cum vântul se risipeşte în pădurile veşnic verzi.
Amândoi timizi şi sinceri am început să visăm, ne vedeam deja pe cerul înstelat ca două păsări ce abia învăţau să zboare. Ne-am descurcat de minune..., unindu-ne într-un singur trup, cu un singur suflet şi cu o singură inimă, cele două aripi ne purtau deasupra mărilor şi oceanelor; acestea oglindeau în apa curată si pură ca roua dimineţii toate frumuseţile naturii ce se ascundeau în noi...
...de atunci tu şi eu, am devenit noi, toate ne-au fost create, ca împreună să le admirăm, să le cunoaştem şi să ne bucurăm de ele.
