Calea spre lumină: 2012...

duminică, 2 decembrie 2012

2012...

În vara aceasta am simţit o cumplită căldură din partea soarelui...mă întreb: te-ai supărat oare pe oameni sau aşa îţi împărtăşeşti tu iubirea prin exploziile tale?

Ce-i drept fâşiile tale de lumină îndreptate spre Pământ formează nişte aurore boreale de un verde pe care doar ţinutul Abisko îl cunoaşte.

Eu cred însă că aceşti copii neastâmpăraţi, cărora tu le oferi speranţă, te întristează prin indiferenţa lor când nu te salută în fiecare dimineaţă sau te întunecă prin nepăsarea lor când tu apui şi aprinzi luna ca unic felinar al nopţii.

Ştiu de ce ţi-ai prelungit anotimpul şi ai aruncat focul tău de lacrimi aprinse... ai transformat toamna autentică, plină de frunze nevinovate, într-o vară indiană.

Nu tu eşti vinovat pentru aceste schimbări apocaliptice... poate că anului 2012 îi este scris să se manifeste în modul acesta... nu tu eşti responsabil pentru lipsa ploilor ce au atins ţinutul românesc doar de câteva ori anul acesta... e secetă atât în sufletul oamenilor cât şi pe câmpuri... ei au reuşit să preschimbe pământul cel mai fertil într-un nisip steril adus parcă din deşertul saharian.

A trebuit să vină noaptea ce precede Sfântul Andrei ca cerul să aibă milă şi să-şi cheme plapuma de nori pentru a stropi culturile demult uscate... prea târziu... chiar de această sărbătoare a fost neobişnuit de cald... o zi de primăvară deşi calendarul arăta 30 noiembrie... o dată demnă de un început de iarnă care nu vrea să mai ajungă.

Cu toate acestea şi 1 decembrie, Ziua Naţională a României, a fost cinstită cum se cuvine... cu un cutremur ce a zguduit subtil ora 22:52.

Ciudat... evenimentul însă nu i-a oprit pe oameni să cutreiere pădurile şi să găsească preţioşii hribi ca prin minune... de unde au mai apărut în această perioadă când zăpada ar fi trebuit să acopere litiera aşezată pe poteci? Se spune că fenomenul s-a mai întâmplat înainte de începutul războiului...

Natura ne iubeşte şi ne arată semne ale vremurilor, ne atenţionează, ne preţuieşte... într-adevăr anul 2012 este un an ciudat.

Un comentariu:

Anonim16 ianuarie 2013 la 22:01
Dragul meu amic de joc..ce sa spun?..gandesti ca un om mare..(zambesc)Sigur ai doar 23 de anisori?(zambesc..si te tachinez)acum serios vorbind:imi place ce citesc..continua tot asa.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…, iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi? – Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie? Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Doar pentru astăzi

1. Astăzi voi fi fericit. Aceasta presupune că spusele lui Abraham Lincoln sunt adevărate: "Cei mai mulţi oameni sunt tot atât de fericiţi pe cât îşi propun să fie." Fericirea vine dinăuntru, nu ţine de exterior.
2. Astăzi voi încerca să mă adaptez la ceea ce este şi nu voi încerca să adaptez totul la propriile mele dorinţe. Îmi voi lua familia, afacerea şi norocul aşa cum sunt şi îmi voi acorda felul de a fi în funcţie de acestea.
3. Astăzi mă voi îngriji de trupul meu. Voi face exerciţii fizice, îi voi da atenţie, îl voi hrăni, nu voi abuza de el şi nu-l voi neglija, ca să fie o maşinărie perfectă aflată în slujba mea.
4. Astăzi voi încerca să-mi fortific mintea. Voi învăţa ceva folositor. Nu voi fi trândav. Voi citi ceva care pretinde efort, gândire şi concentrare.
5. Astăzi îmi voi exersa sufletul în trei feluri: voi face un bine cuiva, fără a face caz de asta. Voi face cel puţin două lucruri pe care nu vreau să le fac, aşa cum sugerează William James, doar ca exerciţiu.
6. Astăzi voi fi agreabil. Voi arăta cât de bine pot, mă voi îmbrăca cum se cuvine, voi vorbi fără să ridic tonul, mă voi purta curtenitor, voi fi darnic cu laudele, nu voi critica deloc, nu voi căuta nimănui defecte şi nu voi încerca să schimb sau să îmbunătăţesc pe nimeni.
7. Astăzi voi încerca să trăiesc deplin această zi, nu să mă apuc să îmi rezolv toate problemele vieţii. În douăsprezece ore pot face lucruri care altfel m-ar înspăimânta dacă ar trebui să le continui toată viaţa.
8. Astăzi voi avea un program. Voi scrie ceea ce am de făcut în fiecare oră. Poate că nu îl voi urmări exact, dar îl voi avea. Va elimina două calamităţi: graba şi nehotărârea.
9. Astăzi îmi voi rezerva o întreagă jumătate de oră doar pentru mine şi mă voi relaxa. În această jumătate de oră mă voi gândi uneori la Dumnezeu, pentru a căpăta o perspectivă ceva mai largă asupra vieţii mele.
10. Astăzi nu mă voi teme, îndeosebi nu-mi va fi teamă să fiu fericit, să mă bucur de ce este frumos, să iubesc şi să cred că aceia pe care îi iubesc mă iubesc.