Ai plecat... era o noapte albastră... luna îmi acoperea lacrimile căzute pe firele de nisip de la marginea unui vis... un vis ce-şi leagănă valurile precum un vânt palid ce mişcă frunzele unui plop tremurător.
Acum e dimineaţă... sărut petalele tuturor florilor ce-mi ies în cale... simt cum roua îmi vindecă inima... iubesc şi mai mult tăcerea de sub pietre, zâmbetul oricărei persoane ce întâlnesc pe stradă, pasul fiecărui porumbel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu