Soarele din clipă-n clipă pe-al său cer va lumina,
Dintr-un orizont de neguri, strălucirea-l înconjoară,
Astrul îşi revarsă timpul nu ştiu pentru-a câta oară,
Nesfârşita măreţie către lume-şi va-ndrepta.
Soarele pictează norii pe albastrul cer etern,
El răsare azi şi mâine... pe covor întins de ape,
Munţi şi valuri îi sunt umbre, păsările-i cântă şoapte,
Razele-i ce-i sunt ca aripi, ne cuprind într-un mister.
Soarele ne-ncântă ziua când ascunde noaptea-ntreagă,
El pe oameni îi conduce, spre lumină îi înalţă,
Seara când tu crezi c-apune şi se îmbracă-n altă faţă,
El de fapt renaşte-n zâmbet într-o altă lume vagă.
(...poate o zi alături de tine atunci cand vei veni; pentru ca mi-ai promis )
RăspundețiȘtergereDe fiecare dată când telefonul sună am impresia că ești tu. Vreau să fii tu.Tu cel cu frunze verzi.Mă tem însă că nu vei mai fi ,că tragicul vieții îmi va răpi fărâma din tine pe care o am acum.Si ești o frunză vie, așternută pe sânul meu stâng, ascultând o inima ce bate pentru tine.Diminețile mele vor fi perfecte cu brațele tale petrecute peste umerii mei goi fără grija hainelor aruncate pe covor.Și soarele își va ține razele în privirile noastre neastâmpărate. Tu îmi vei spune „Bună dimineața” și eu doar voi zâmbi aiurea și voi luneca mai adânc în brațele tale, pentru a mă mai istovi încă.Tu râzi.Mereu râzi.Ești neînchipuit de dulce, ultimul îndrăgostit cu ultima sa îndrăgostită.Aș putea repeta vorbe la nesfârșit, dar nu ar avea noimă fără tu lângă mine. Fără tine mi-aș pierde sensul și direcția mea este doar către tine.Aş fi nebună,o nebună în brațele unui nebun în cântecul amiezii.
Vreau să arunci hainele departe,undeva unde să nu ți le găsească careva și să ți le dea înapoi.E prea cald.Dar noi stăm îmbrăcați la umbră.Ne gândim la toate lucrurile frumoase și la toate lucrurile urâte care într-un final sunt frumoase.Sublim.Îmi place când spui sublim.Felul tău de a fi e la fel de ciudat ca și al meu.Fiecare zi lângă tine va fi o culoare.Sau poate altă culoare.Depinde cum vrei tu.Mie îmi este indiferent.Iubirea nu este colorată.Iubirea e poate cea mai mare culoare.Copacii mereu se miră.Te mine,de tine, de noi, și își scapă frunzele.Și atunci tu ești frunză.Te suflu încet numai ca să mă joc cu tine.Așa din dragoste toate lucrurile sunt frumoase.Chiar și cele urâte.Tu nu știi, dar părul tău îmi place la nebunie.Aș putea vorbi toată ziua despre el.Dar nu vorbesc pentru că o să fiu geloasă, geloasă pe această zi care mă va auzi vorbind așa de frumos despre tine.O să mă gândesc apoi că se va îndrăgosti de tine.Așa că o las doar să te vadă și doar inima mea să știe, și să îți împărtășească și tie acest mic secret despre o iubire în doi, și despre părul tău frumos. Inima mea vorbește des cu tine.Și tu o auzi.Zilele în care te simt in mine sunt frumoase.Chiar dacă e cald.Și e și mai cald pentru că ești tu cu mine.Dar umbra asta ne ține răcoare la amândoi și vântul ne mai suflă firele de păr pe care le aşezi uşor cu mana.E moale. Și e moale numai când îl atingi tu. La mine mereu stă ciufulit. Și nu pentru că ar fi suflat vântul. Pentru că în casă nu suflă vântul, poate e doar curent de la ușile pe care mereu uiți să le închizi. De fapt te faci că uiți numai ca să vin eu după tine și să le închid și atunci te faci și tu că ți-ai amintit și vii și mă săruți.Te întreb de ce. Mereu îmi spui că degeaba.Chicotesc și imi place acest degeaba.E un degeaba frumos.
Și iarba asta e moale ca și părul meu în mâinile tale.Doar în mâinile tale.În rest e doar negru. Și tălpile tale sunt fine.Ori de câte ori mergi desculț pe iarbă te gâdili. La început nu știam de ce și te priveam cu ochi mari și atunci râsul devenea zâmbet și mai apoi sărut.Și apoi am aflat că te gâdili și când îți spun „Te iubesc”. Ție nu-ți place să te gâdili, pentru că știi că râzi degeaba. Nu, nu îți place, dar tu râzi frumos. Dar când te gâdil eu știu că îți place pentru că nu mai râzi, doar te uiți lung la mine, și mă iei în brațe.
Acum ar trebui să plouă. E frumos când plouă. Și e și mai frumos când lăsăm umbrelele acasă. Le-am cumpărat degeaba. Și atunci ne udă.Dar nu ne supărăm. Și nici nu alergăm.Am auzit odată că dacă alergi prin ploaie te udă mai tare decât dacă mergi.Și noi nu ne grăbim.Noi ne plimbăm prin ploaie.Dar nu pentru că ne-ar uda mai tare, doar pentru că ne place.Și atunci tu spui că sunt mai frumoasă udă.Dar eu cred că minți. Şi atunci voi aştepta să ajungem acasă, să mă îmbrac cu cămaşa ta udă.Voi sta nopţile ca să adorm cu mult după ce vei adormi tu.Pur şi simplu să stau şi să te privesc. Aşa voi face când voi fi nesigură.E felul meu de a mă convinge că hainele îţi vin bine,că eşti la fel de frumos când dormi şi ca tot timpul voi găsi fire de păr pe pernă…