O lume-n jurul meu îmi pare infinită
Când ale tale braţe cuprinsa-mi lacrimi grele,
Acum am înţeles iubito secretul dintre stele,
Iubirea ta imensă e şoapta nesfârşită.
Nici noaptea nu e tristă când glasul tău veghează,
Când luna-şi schimbă faţa în chipul tău etern,
Eşti zborul dintre gânduri, o rază lângă suflet,
Eşti răsărit de soare, eşti dorul meu... te-aştept.
Chiar dacă eşti departe, o mângâiere-ţi simt
În foşnetul tăcerii, pe valuri de emoţii,
Te vreau în braţe strâns, la piept să-ţi simt sărutul,
Pe buze să ating eternitatea clipei noastre.
Alunecare.
RăspundețiȘtergereCoamele uriase ale norilor albi se involbureaza din nou la orizont. Jos, printre firele inalte de iarba, ne scaldam in lumina diafana a cerului. Pot sta asa, fara sa ma misc, ore intregi, cu mainile ingropate in parul tau, privind la insulele imponderabile de puf ce se scurg deasupra noastra. Formele lor mereu schimbatoare recita pe mii de voci noi povesti enigmatice despre noi, fara sa oboseasca vreodata. Alaturi, destul de aproape, se aud valurile inspumate care mangaie plaja. Imi imaginez ca apele marii se contopesc la orizont cu infinitul, doua nuante de albastru, asortate la unison. Daca reusesti cumva sa inoti pana acolo te poti inalta imediat in aerul cald, printre raurile de eter. Desi nu te pot vedea, stiu ca esti acolo undeva sus, cu aripile intinse, privind spre pamant. Poate chiar in spatele norilor care aluneca in continuare tacuti prin aerul efervescent al soarelui de la zenit. Si as vrea sa imi creasca si mie aripi lungi si puternice care sa ma avante spre abisurile albastre, unde sa te pot intalni. Stiu ca esti celalat eu al meu si ca nu voi fi fara tine un intreg niciodata aici, pe pamant. De aceea trebuie sa te intalnesc curand. In fiecare zi vin aici cu gandul alaturi de tine si privesc mereu la schimbatorul cer. Plaja e alaturi, la doi pasi, si totusi nu vreau sa ma duc acolo singura ci prefer sa te astept. Stiu ca o sa apari si o sa alergi cu mine de mana pana la valurile inspumate. Am avea timp sa ne jucam printre ele toata dupa-amiaza, sa alergam pe nisipul incins si sa ne spune reciproc povesti, iar la venirea serii sa nu ne despartim. Imi imaginez deseori ca imi iau zborul spre castelul nevazut in care locuiesti.
Seara, cand ma prabusesc in somn, visez mereu aceeasi lume. Un taram plutitor unde am aripi, iar tot ce se poate vedea in jur e albastru nesfarsit al cerului. Insule verzi cu copaci si castele se rotesc in spirale printre zapezile norilor, iar aripile ma poarta de la una la alta fara efort. Tu esti tot timpul alaturi de mine. Ne contopim. Dupa o vreme nu mai stiu care dintre noi sunt eu si care esti tu. Si atunci inteleg ca niciodata nu au fost doua fiinte separate ci doar un suflet cu o singura pereche de aripi. Suntem doar noi in vantul pur nevazut si totusi omniprezent. Vantul care sa ma poata ridica pana la castelul de dincolo de nori.
Plutire.
Intinsi pe iarba inalta, ne imaginam ca cerul e de fapt jos si pamantul e sus, si ca-mi dau drumul sa cad in oceanul infinit, nu mai am nevoie de aripi; propria-mi greutate ma trage catre tine, catre lumea ta ascunsa.
Destin.
Imi arunc bratele spre cer si incep sa alerg din nou, imaginandu-mi ca am aripi si ca imi iau zborul spre castelul tau nevazut, spre castelul nostru nevazut. Seara, un deget va scrie incet pe pielea ta fina. Imi inchipui ca e o vioara si o voi mangaia sa vad daca e acordata.
Acolo, unde se termina noptile, te voi izbi de toate zidurile si vom face dragoste in acordurile tale.
Se va face liniste.Iti voi acoperi trupul si....promit ca nu te voi trezi.