Reîntoarcerea...

     Nori negrii şi pustii s-au adunat deasupra mea, deşi dimineaţă când m-am trezit soarele adulmeca geamurile îngheţate de aseară... le făcea să plângă neîncetat până când căldura lui vagă le-a uscat lacrimile lăsând doar nişte urme neuniforme... urme ce parcă le regăsesc şi în mine...

     Acum soarele stă în umbră şi nu îmi dă speranţă... înot printre gânduri ce curg pe albia clipelor infinite sau care nu au existat vreodată...

     „Timpul trece parcă-n grabă...”, îmi şopteşte ticăitul ceasului din mintea mea ce clatină secundele aşa cum valuri de amintiri leagănă barca faptelor din lacul vieţii...

     Toate acestea pentru că inima-mi bate şi-mi spune de fiecare dată că: „sfârşitul nu te-a ajuns... ai plecat pentru o vreme doar, dar te vei întoarce din nou...”

Îţi mulţumesc...

Îţi mulţumesc... te-am cunoscut într-un mod misterios, mi-a plăcut, am fost amândoi la timpul potrivit, în locul potrivit...

Îţi mulţumesc... nu te-am căutat, cu toate acestea s-a întâmplat să te găsesc..., ca într-un puzzle, unde noi am fost ultimele piese ce au compus un peisaj perfect de noapte, noaptea noastră...

Îţi mulţumesc... am fost încântat să continuăm discuţiile simple despre noi, dar care ne-au îndreptat către cele mai minunate momente ce aveau să urmeze...

Îţi mulţumesc... că m-ai făcut să te iubesc, că ai avut grijă de inima mea, că mi-ai arătat frumuseţea ta prin felul de a scrie, de a simţi, de a-ţi exprima sentimentele profunde într-un mod inconfundabil...

Îţi mulţumesc... că te-ai gândit la mine, doar aşa am reuşit să mă apropii de ceea ce reprezinţi tu, să te înţeleg, să-ţi fiu alături atunci când ai avut nevoie...

Îţi mulţumesc... pentru cuvintele ce mi-au schimbat fiinţa până în cel mai adânc punct...

Îţi mulţumesc... că ai fost minunată cu mine..., te-ai comportat mai mult decât exemplar, doar că eu nu am ştiut să te ridic la adevărata valoare a ta...

Îţi mulţumesc... nu regret nimic din ceea ce a existat între noi, mi-ai fost îngerul meu...

Îţi mulţumesc... deşi am scris la trecut, strălucirea sentimentelor mele nu s-a stins..., în sufletul meu te simt aproape, alături pentru totdeauna...

Îţi mulţumesc... sperând că într-o zi îţi vei aduce aminte de mine, de încercarea mea de a te face fericită...

Îţi mulţumesc... că m-ai iubit, nu am să uit şi nici pe tine nu am să te uit..., eu încă te mai iubesc..., cred în visul de a fi împreună...

Îţi mulţumesc... pentru tot...

Îţi mulţumesc...

Doar tu ştii...

     Şi plâng... în ceasul nopţii albastre, aşa cum stele se tremură pe chipul tău lăsându-ţi o urmă de iubire sinceră...

     Ce trist... când simt adierea paşilor tăi pe drumul ce astăzi nu mai există..., doar umbra ta mă nelinişteşte..., vocea inimii tale o aud... e ca un foşnet lin de toamnă..., frunzele îmi şoptesc cuvinte promise ce stau sa piară în gândul infinit al picăturilor de ploaie ce nu au căzut încă...

     Timpul mă pendulează... în ce direcţie oare?

    Sunt precum un val, tu eşti luna... ce-şi lasă peste mine atracţia neîntreruptă..., prezenţa ta îmi luminează transparenţa..., razele tale mă ghidează la mal, dar şi în larg... câteodata sunt un val atât de mic încât mă pierzi sau mă evapori..., îţi place să te joci cu mine, mă plimbi de-a lungul eternităţii...

     Te aştept... să mă cuprinzi, să-mi ştergi lacrimile, să mă înfăşori cu tine în dimineţile răcoroase... să ne privim tăcuţi sub aşternuturile abia schimbate..., afară e frig, în mine e frig, tu eşti ceaiul de care am nevoie... să te sorb la nesfârşit...

     Acum ştiu ce este singurătatea, atunci când tu nu eşti lângă mine..., suntem o maree, doar tu ştii să mă chemi, eu doar aştept...

Gândul dintre zi şi noapte

Printre picurii de ploaie ce-au atins inima mea,

Gândurile tale toate se-aşezau în chip de stea,

Ramurile pline de sclipirea ta nocturnă

Se-nchinau în faţa noastră pe un fulger în furtună.

Ai zâmbit pe iarba udă, către mine te uitai,

Părul tău îţi flutura, mai aproape tu veneai,

Mâna ţi-am întins în şoaptă, ochii tăi m-au fermecat,

Deodată printre raze, într-un vis noi am plecat.

Peste toate...

Peste raze de lumină îţi transmit iubiri de lună,

Peste mici izvoare albe îţi aduc plăceri de şoapte,

Peste noapte vin la tine, nu eşti singură ştii bine,

Peste soare curcubee, picuri dulci sărută buze,

Peste flori alerg cu tine, strâng parfumul de petale,

Peste iarbă paşi călcăm, lacrimi, ploi ajung pe noi,

Peste tine dulce clipe, lângă, eu voi sta speranţe,

Peste aripi tu pluteşti, eu privesc şi mă uimesc,

Peste valuri trece ape, eu şi tu mereu aproape,

Peste nori plutim agale, drumul nostru are cale,

Peste trup acum, atunci, te aştept, te vreau, te simt,

Peste timp uşor vorbim, îmi aduci al tău somn lin,

Peste toţi şi peste toate, te iubesc mereu în noapte.

Speranţă

Deodată s-a ascuns sub o frunză plutitoare-n ceaţă,

A căzut din pomul plin de şoapte-n dimineaţă,

Pasul ei ce mă trezea acum îl simt în umbra nopţii,

Numai glasul ei din depărtări îl aud în voia sorţii.

Printre ramurile grele întrevăd un chip de fulger,

Stele tulburate plâng, au fugit cu al meu înger,

Lacrimi calc, strivesc pământul, drumul meu mă înfioară,

Luna s-a topit pe geamuri, curge ceară de tristeţe-amară.

Ape vin cu mâini de valuri să-mi sărute-al nostru dor,

Mă îneacă în nisip de mare şi îmi cântă dulce cor,

Buzele ţi le-aş simţi pe piatră dar mă-ngheaţă gustul rece,

Voi pieri în adâncimi de maluri, voi privi cum suflet trece.

Aripi de lumină blândă m-au cuprins în fapt de seară,

Dragostea-mi ţinea răsuflul tu erai a mea comoară,

Ai plecat şi strig în gându-mi să revii a mea sclipire,

Mai aştept îmbrăţişarea ce ne cheamă spre iubire.

Iluzie în noapte

Dincolo de stele şi de noaptea blândă

Frigul îmi rămâne întru totul alinare,

Luna singură, departe mă aşterne în furtună

Însă tu şi-a ta chemare ne aduce împreună,

Eşti asemeni unei perle ce aşteaptă mângâiere

Precum roua dimineţii raza soarelui etern,

Lacrimi văd în paşi de dans, simt cum timpul ne separă,

Chipul tău e amintire, printre gânduri se strecoară,

Arca viselor eterne se scufundă în adânc,

Mă privesc în ape line, mă trezesc... şi-ncep să plâng.

Pierdutele momente

Şi-n trecătoarele clipe ce lungi mi s-au părut deodată

O voce am cuprins în tristul nor de lacrimi,

Am coborât un suflet îngheţat pe roua grea de patimi,

Ce simt...e un fior, departe-mi umblă inima deşartă.

Acum o rază calmă din soare mă aleargă,

Aleargă peste valuri să caute-o privire,

Un trandafir dezleagă o taină de uimire,

O dragoste de viaţă, o amintire să îmi şteargă.

E prea târziu să caut prin stele şi prin lună

Un glas de picuri calzi ce-mi scutură emoţii,

Să cred într-o iubire să văd a ei putere.

Dar timpul mă coboară pe ţărm lângă furtună

Şi strâns mă înconjoară în valuri de proporţii,

Atât mă-mpinge gândul spre dragoste eterne.

Mi-e dor...

     Mi-e dor... să păşesc cu tine de mână, să fim împreună, să fim doar noi doi.

     Toamna devreme mă îmbracă în frunze ce capătă culori de tine..., îmi pătează inima cu şoapte, atingeri, săruturi... de ale tale...

     Mi-e dor... să te ţin în braţe, la piept, să-ţi cânt versuri despre cât de mult te iubesc.

    Mi-aş dori să plouă când te privesc printre norii trişti..., picurii mi-ar trezi dorinţa de a plânge atunci când nu eşti lângă mine..., îmi ridic ochii spre cer... dar îi închid, nu vreau să mă văd în tine atunci când lacrimile mă cuprind pe neaşteptate...

     Mi-e dor... de nopţile noastre când râdeam fără motiv..., şi acum îţi aud zâmbetul, e cântecul ce mă face cel mai fericit.

     Apusul de soare mă învăluie cu razele perfect strălucitoare..., eu simt că sunt ale tale mâini, mă întorc şi-ţi văd chipul..., tu ai fost dintotdeauna...

     Mi-dor... să te citesc aşa cum tu m-ai învăţat..., cuvintele tale pătrund adânc în mine..., eşti precum o dimineaţă perfectă când soarele răsare doar pentru mine.

     Mă pierd în tine..., mă trezesc şi tu tot lângă mine eşti..., îţi simt parfumul oriunde, mă urmăreşte, ca nu cumva să te uit vreo clipă..., te am în gând zi şi noapte, de aceea tot timpul îmi este dor de tine...

Iubirea mea

Te vreau mai aproape, la piept să te strâng,

Te chem de departe în şoapte de seară,

Ochii-ţi privesc, în lacrimi eu plâng,

Nu pot să te-ating, tu...! Zâmbet de rază.

Al nostru ecou din vorbe şi fapte

Se pierde confuz în dragoste pură,

Mireasmă de tine mă-nvăluie-n noapte

Şi-mi cântă balade în dulcea natură.

Doar tu mă trezeşti, când coapsele-ţi simt,

Atingeri uşoare înclin către tine,

În braţe te am, etern noi plutim,

Sărut părul tău, parfum de iubire.

Destinul

     Destinul plin de farmec ce adia peste vârfuri de munţi, peste valuri de ape ne-a unit tăcerea în şoapte pline de mister.

     Era o zi de vară, chiar un apus de soare ce mereu îmi zâmbea luminos mulţumindu-mi pentru că niciodată nu uit a-l admira...

...dar acum atenţia îmi era îndreptată către tine, deşi nu-ţi văzusem chipul ştiam că aveam să mă pierd în ochii tăi superbi pentru totdeauna, aşa cum vântul se risipeşte în pădurile veşnic verzi.

     Amândoi timizi şi sinceri am început să visăm, ne vedeam deja pe cerul înstelat ca două păsări ce abia învăţau să zboare. Ne-am descurcat de minune..., unindu-ne într-un singur trup, cu un singur suflet şi cu o singură inimă, cele două aripi ne purtau deasupra mărilor şi oceanelor; acestea oglindeau în apa curată si pură ca roua dimineţii toate frumuseţile naturii ce se ascundeau în noi...

...de atunci tu şi eu, am devenit noi, toate ne-au fost create, ca împreună să le admirăm, să le cunoaştem şi să ne bucurăm de ele.

Soarele...

Soarele din clipă-n clipă pe-al său cer va lumina,
Dintr-un orizont de neguri, strălucirea-l înconjoară,
Astrul îşi revarsă timpul nu ştiu pentru-a câta oară,
Nesfârşita măreţie către lume-şi va-ndrepta.

Soarele pictează norii pe albastrul cer etern,
El răsare azi şi mâine... pe covor întins de ape,
Munţi şi valuri îi sunt umbre, păsările-i cântă şoapte,
Razele-i ce-i sunt ca aripi, ne cuprind într-un mister.

Soarele ne-ncântă ziua când ascunde noaptea-ntreagă,
El pe oameni îi conduce, spre lumină îi înalţă,
Seara când tu crezi c-apune şi se îmbracă-n altă faţă,
El de fapt renaşte-n zâmbet într-o altă lume vagă.

Natura eşti tu

O lume-n jurul meu îmi pare infinită

Când ale tale braţe cuprinsa-mi lacrimi grele,

Acum am înţeles iubito secretul dintre stele,

Iubirea ta imensă e şoapta nesfârşită.

Nici noaptea nu e tristă când glasul tău veghează,

Când luna-şi schimbă faţa în chipul tău etern,

Eşti zborul dintre gânduri, o rază lângă suflet,

Eşti răsărit de soare, eşti dorul meu... te-aştept.

Chiar dacă eşti departe, o mângâiere-ţi simt

În foşnetul tăcerii, pe valuri de emoţii,

Te vreau în braţe strâns, la piept să-ţi simt sărutul,

Pe buze să ating eternitatea clipei noastre.