Steaua ce ne călăuzeşte destinul nu este atât de departe precum pare, nu se găseşte în infinitul Univers, ci acolo unde este omul, căci în el străluceşte lumina dată de Dumnezeu, de aceea calea spre lumină este mai uşoară decât drumul păşit prin întuneric.
joi, 9 februarie 2012
Poveste... de iubire
Şi cântecul nopţii albastre în umbre de iarnă îl caut,
O urmă din vechiul castel clipeşte în valuri de ape,
Departe îmi eşti... când gheaţă în suflet pătrunde,
Ce frig umblă afară, dar ce frig e-n al meu suflet.
Pe aripi de iubire ne-am unit uşor destinul,
În valurile mării săruturi am trezit,
Aş vrea să vezi în mine ce odată ai găsit,
Să crezi într-o schimbare, să fim ce-am început.
O stea în gând, în noapte mi-a pătruns,
Lumina ei în suflet o scânteie mi-a aprins,
O...! Dulce chip, de tine aminte mi-am adus,
Aş vrea din nou să cred că totul nu s-a stins.
Pe cărarea fără visuri o speranţă stă şi-aşteaptă,
Tu eşti frunza ce clipeşte dincolo de umbra mea,
Ai rămas o rază caldă peste ce-am trăit odată,
Încă te mai simt aproape, să te ţin de mână aş vrea.
Tu mi-ai dăruit iubire prin versurile tale,
Şi mi-ai adus natura din rouă de petale,
Unde eşti...? A mea fermecătoare muză,
Vreau să renaştem, să fim în zbor o frunză.
Deodată simt o amintire în dulcele ecou al nopţii,
Privirea ta o am în minte, ştiu că vrei să-ţi fiu alături,
Aştept din nou să fim un zbor, să fim un gând strălucitor,
În braţe să ne contopim, să fim un dans nemuritor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu