Iubire de primăvară

O rază de soare se simte palid pe faţă,
O stea călătoare umblă departe în zare,
O floare în umbră încearcă să crească,
O frunză pluteşte... printre ramuri se strecoară.

Un vânt adie când noaptea se lasă,
Un fluture zboară printre vârfuri de iarbă,
Un râu îşi curge apa în dimineaţa albastră,
Un cântec se aude când roua se naşte.

Un sărut către tine cu paşi mari se îndreaptă,
Un suflet te aşteaptă să te-ntorci acasă,
O inimă bate neîncetat în orice clipă din viaţă,
O iubire eternă nu va muri... căci există speranţă.

Ce e iubirea oare?

Mi-e dor de tine, sufletul mă doare
Că nu te am alături, ce e iubirea oare?
Sunetul chemării ne strigă printre ramuri,
Frunzele sunt prinse în acest ecou de lacrimi.

Nu mă lăsa să pier în noaptea fară lună
Când vântul bate singur şi-n inimă-i furtună,
Stele pictate îţi formează chip de înger,
A ta rază fermecată mă sărută ca un fulger.

Dorinţe, gânduri, sentimente...

     Iubirea mea pentru tine fierbe... dacă m-ai pune în apă aş da în clocot împreună cu ea, în sensul bun.

     Te vreau atât de mult... să fim o unduire, să fim un dans fără să ne atingem mâinile, ci doar trupurile, să fim o şerpuire prin infinitul clipelor ce ne unesc şi atunci când ne împreunăm mâinile... să ţi le sărut şi să le simt catifelarea pe buze... apoi să te privesc în ochi minute în şir, să te apropii la piept şi în timp ce îţi adulmec nuanţele de parfum să-ncep uşor să te sărut pe gât, pe buze... să ne completăm... nici nu vreau să ştiu ce mai urmează... simţim doar momentele fără să mai fim eu şi tu sau tu şi eu, ci să fim noi... căldura inimilor noastre să ne contopească în acelaşi gând, în acelaşi zbor spre eternitate.

     Arată-mi cum să-mi mişc mâinile pe corpul tău... să te sculptez la nesfârşit, să-ţi simt formele, coapsele... te simt atât de aproape de parcă te cunosc dintotdeauna, de parcă am fost creaţi să ne-ntâlnim cândva şi să inventăm, reinventăm dragostea prin modul nostru, prin atitudinea noastră.

     De unde îmi vin aceste dorinţe, gânduri, sentimente...? Nu le pot lăsa să treacă doar prin pix, înşirate pe o foaie... vreau să le materializăm şi de acolo energia puternică, invizibilă să ne cuprindă în întregul univers.

     Aş vrea să fiu lângă tine şi să te fac să mă doreşti mereu... nu mai am cuvinte... ştiu doar că abia aştept, indiferent când va fi nemuritoarea clipă... şi mai ştiu că emoţiile mele, atunci când voi începe să tremur în faţa ta privindu-te, vor putea fi liniştite doar la tine în braţe... atunci când ne vom întâlni prima oară... te iubesc... şi nu mă întreba de ce.

Zborul

În noapte cu tine aş vrea să zbor,
Ce senină-mi eşti tu mie,
Să-ţi ating chipul plin de amor,
Dulce eşti a mea privire.

Să te ţin de mână în al nostru somn,
O floare ne şopteşte:
Să fii alături tot mereu
Lângă al tău iubit, fireşte.

O pasăre eşti tu gândind la nemurire
În dimineţi cu rouă,
Privirea mi-o îndrept spre tine,
Vreau să-nvăţăm ce-i iubirea.

Poveste... de iubire

Şi cântecul nopţii albastre în umbre de iarnă îl caut,
O urmă din vechiul castel clipeşte în valuri de ape,
Departe îmi eşti... când gheaţă în suflet pătrunde,
Ce frig umblă afară, dar ce frig e-n al meu suflet.

Pe aripi de iubire ne-am unit uşor destinul,
În valurile mării săruturi am trezit,
Aş vrea să vezi în mine ce odată ai găsit,
Să crezi într-o schimbare, să fim ce-am început.

O stea în gând, în noapte mi-a pătruns,
Lumina ei în suflet o scânteie mi-a aprins,
O...! Dulce chip, de tine aminte mi-am adus,
Aş vrea din nou să cred că totul nu s-a stins.

Pe cărarea fără visuri o speranţă stă şi-aşteaptă,
Tu eşti frunza ce clipeşte dincolo de umbra mea,
Ai rămas o rază caldă peste ce-am trăit odată,
Încă te mai simt aproape, să te ţin de mână aş vrea.

Tu mi-ai dăruit iubire prin versurile tale,
Şi mi-ai adus natura din rouă de petale,
Unde eşti...? A mea fermecătoare muză,
Vreau să renaştem, să fim în zbor o frunză.

Deodată simt o amintire în dulcele ecou al nopţii,
Privirea ta o am în minte, ştiu că vrei să-ţi fiu alături,
Aştept din nou să fim un zbor, să fim un gând strălucitor,
În braţe să ne contopim, să fim un dans nemuritor.

Aproape singur...

     Stau pe marginea unui lac...şi admir cum sunt înconjurat de alb... vântul e rece, dar îl simt cum bate din lateral... probabil sunt singurul nebun pierdut în mrejele acestui anotimp neînţeles... dar nu-mi pasă... stau nemişcat de ceva timp şi simt cum răcoarea urcă pe mine... precum o mângâiere nesfârşită... e mângâierea ta, dar a ta mă încălzeşte... de asta nu am încetat să mă gândesc la tine, tu echilibrai temperatura corpului meu... în timp ce observam din când în când câte o pasăre ce plana spre nicăieri... sau poate doar îmi închipuiam, aş fi dorit sa fie real... tot singur sunt şi cu tine în inimă.

O noapte

     În noaptea de amor un dor călător se plimbă spre al înălţimilor dorinţe către nimfa mea iubită.

     Când stele fine se închină la tine cu al lor voal de lumină lină te-aş atinge cu privirea mea să-ţi trezesc fior de iubire eternă.

     O rază de speranţă ce alunecă pe glasul tău mi-ai adus, când singur mă simţeam şi rece în ploile adânci de lacrimi.

     Tu m-ai făcut să cred în visuri alături de a ta natură, să-nfloresc ca pomul vieţii din şoapte şi săruturi.

Iarna... din sufletul meu

     Privesc cum valurile sunt spulberate de căderea neîncetată a zăpezii... de fapt nu există nici o mişcare... pur şi simplu mă cutremură această tăcere a apei... sunt sigur că o parte din Poseidon este îngheţată şi tridentul său zace undeva în larg precum o statuie... ce seamănă acum mai degrabă cu o muză mută.

     Cu toate astea şi o parte din mine este îngheţată... dar nu din cauza frigului... simt lipsa unei călduri ce-mi alina odată sufletul.

Chemare...

Noaptea plâng în lacrimi şi luna îmi reflectă
Durerea ascunsă ce-ntr-un castel de patimi arde,
Pierdut fiind în gânduri şi-n suflete de gheaţă,
Doar tu îmi eşti căldură, doar tu îmi eşti speranţă.

Păşesc încet pe visul îmbrăcat în trupul nostru,
Te caut printre ramuri şi frunzele-mi şoptesc
Un sunet al chemării, al vântului ce-adie,
Un trist ecou pictat pe umbra veşniciei.

Întregul univers îmi pare un scut al amăgirii
Când singur mă trezesc şi-n inimă-i furtună,
În braţele iubitei voi căuta-mpăcare,
De încă nu-i târziu să-i fiu din nou iubit.