A mai trecut o zi şi
nu pot închide rănile timpului meu...ar însemna să nu mai iubesc, ceea ce este
imposibil tinând cont de faptul că întreaga natură ce mă înconjoară îmi
transmite o dragoste infinită...îmi dau seama că un astfel de sentiment este o
energie regenerabilă...sau aşa tind să cred cu speranţa că voi trăi veşnic...ca
un dans plin de tandreţe pe un câmp verde lângă o apă lină...ca un apus de
soare ce deschide orizontul spre ochii tăi...ca o mângâiere nevinovată şi un
sărut ce apropie doi îndrăgostiţi...ca picurii de rouă căzuţi pe razele ce
ating uşor frunzele.
Toate acestea aş vrea
să fiu şi să cuprind universul în inima mea...aşa voi ştii cu certitudine că nu
voi muri vreodată...niciodată.