Ploi şi lacrimi se pierd în nopţile când singur m-ai lăsat... ai plecat şi mi-ai şoptit un dor înecat în picuri de mărgăritare... doar luna, ce-şi fixa umbra pe chipul tău ce-n minte îl aveam, strălucea şi-mi aducea bucuria privirii tale ce mă căuta odată.
Strigam după tine din suflul sufletului meu ce adormea încet sub disperare şi regret... doar floarea şi-a întors petala în dulcele apus ce mă-nconjoară, aşa cum prima rază de soare udă dimineaţa, cu lumina ei, roua pură a naturii.
În fiecare zi de când tu n-ai mai fost... gândesc mereu că încă ultimul cuvânt nu l-ai avut de spus... sperând mereu că visele curate înflorite pe nesfârşite săruturi ne vor pluti fermecător spre sinceră iubire.
De aceea când întinşi pe iarbă, un vânt ne-adulmecă mireasma... săgeţi de nori ascund izvoare ale cerului senin... dansează clipele eterne când speranţe ne-a unit, aşa cum frunze plâng în şoapte când pământul îl ating.
Veşnic tu-mi aduci un cânt, cum păsări călătoare traversează lumea... fi-mi alături în fiecare fărâmă din interiorul fiinţei noastre...căci porumbelul în tăcerea lui profundă la fel îşi caută sufletul pereche.
Uniţi în gesturi de iubire doresc în braţe să te am şi nu mă tem de-al tău refuz căci un sărut din orice clipă îţi voi da... şi nu devin confuz când ale tale mâini spre mine îmi întinzi... le voi primi fără să ştiu şi întotdeauna împreună vom rămâne.