Inima mea...? Doar o simplă formă a dragostei mele pentru tine.
Firele de iarbă ce mi le-ai dăruit au deschis drumuri către... eternitate.
Eşti locul unde-mi reaşez gândurile...
Privesc... mi-ai descuiat lacătul împietrit al indiferenţei.
Cheia îmbrăţişărilor tale se potriveşte cu centrul sentimentelor mele...
Eşti infinitul frunzelor ce mă cuprind...
Te admir... te caut în urmele paşilor tai şi ne găsim împreună.
Umbrele noastre se cutremură pe norii ce par nişte valuri aprinse.
Eşti liniştea aşternută pe anotimpul meu...
Mă gândesc la tine... suntem legaţi de o tăcere profundă...
Este a mea sau a ta? Poate a noastră... ştiu doar că e ninsă...simţi?
Eşti dorul nesfârşit al existenţei mele...
Te văd... eşti chipul nopţii aruncat în braţele mele.
Formele ciudate ale astrelor ne-nfăşoară adânc într-o lume schimbată de noi.
Eşti toamna frumoasă a sufletului meu...
Te ţin de mână... iubirea este scrisă în fiecare apus de soare...
Atinge-mă cu razele inimii tale agăţate pe cerul ce ne uneşte...
Eşti imaginea unui vis neliniştit...
Ce suntem...? Un simplu dans...? O ploaie trecătoare...?
Poate doi pomi alăturaţi pe acelaşi pământ ce nu-şi vor întâlni vreodată ramurile...
Eşti peisajul îndepărtat al unui oraş...
Te iubesc... dragostea e o lume dezlănţuită, un timp veşnic al clipelor necăutate...
Doar noi cunoaştem cuvântul nerostit, sărutul neatins...
