Îţi mulţumesc...

Îţi mulţumesc... te-am cunoscut într-un mod misterios, mi-a plăcut, am fost amândoi la timpul potrivit, în locul potrivit...

Îţi mulţumesc... nu te-am căutat, cu toate acestea s-a întâmplat să te găsesc..., ca într-un puzzle, unde noi am fost ultimele piese ce au compus un peisaj perfect de noapte, noaptea noastră...

Îţi mulţumesc... am fost încântat să continuăm discuţiile simple despre noi, dar care ne-au îndreptat către cele mai minunate momente ce aveau să urmeze...

Îţi mulţumesc... că m-ai făcut să te iubesc, că ai avut grijă de inima mea, că mi-ai arătat frumuseţea ta prin felul de a scrie, de a simţi, de a-ţi exprima sentimentele profunde într-un mod inconfundabil...

Îţi mulţumesc... că te-ai gândit la mine, doar aşa am reuşit să mă apropii de ceea ce reprezinţi tu, să te înţeleg, să-ţi fiu alături atunci când ai avut nevoie...

Îţi mulţumesc... pentru cuvintele ce mi-au schimbat fiinţa până în cel mai adânc punct...

Îţi mulţumesc... că ai fost minunată cu mine..., te-ai comportat mai mult decât exemplar, doar că eu nu am ştiut să te ridic la adevărata valoare a ta...

Îţi mulţumesc... nu regret nimic din ceea ce a existat între noi, mi-ai fost îngerul meu...

Îţi mulţumesc... deşi am scris la trecut, strălucirea sentimentelor mele nu s-a stins..., în sufletul meu te simt aproape, alături pentru totdeauna...

Îţi mulţumesc... sperând că într-o zi îţi vei aduce aminte de mine, de încercarea mea de a te face fericită...

Îţi mulţumesc... că m-ai iubit, nu am să uit şi nici pe tine nu am să te uit..., eu încă te mai iubesc..., cred în visul de a fi împreună...

Îţi mulţumesc... pentru tot...

Îţi mulţumesc...

Doar tu ştii...

     Şi plâng... în ceasul nopţii albastre, aşa cum stele se tremură pe chipul tău lăsându-ţi o urmă de iubire sinceră...

     Ce trist... când simt adierea paşilor tăi pe drumul ce astăzi nu mai există..., doar umbra ta mă nelinişteşte..., vocea inimii tale o aud... e ca un foşnet lin de toamnă..., frunzele îmi şoptesc cuvinte promise ce stau sa piară în gândul infinit al picăturilor de ploaie ce nu au căzut încă...

     Timpul mă pendulează... în ce direcţie oare?

    Sunt precum un val, tu eşti luna... ce-şi lasă peste mine atracţia neîntreruptă..., prezenţa ta îmi luminează transparenţa..., razele tale mă ghidează la mal, dar şi în larg... câteodata sunt un val atât de mic încât mă pierzi sau mă evapori..., îţi place să te joci cu mine, mă plimbi de-a lungul eternităţii...

     Te aştept... să mă cuprinzi, să-mi ştergi lacrimile, să mă înfăşori cu tine în dimineţile răcoroase... să ne privim tăcuţi sub aşternuturile abia schimbate..., afară e frig, în mine e frig, tu eşti ceaiul de care am nevoie... să te sorb la nesfârşit...

     Acum ştiu ce este singurătatea, atunci când tu nu eşti lângă mine..., suntem o maree, doar tu ştii să mă chemi, eu doar aştept...

Gândul dintre zi şi noapte

Printre picurii de ploaie ce-au atins inima mea,

Gândurile tale toate se-aşezau în chip de stea,

Ramurile pline de sclipirea ta nocturnă

Se-nchinau în faţa noastră pe un fulger în furtună.

Ai zâmbit pe iarba udă, către mine te uitai,

Părul tău îţi flutura, mai aproape tu veneai,

Mâna ţi-am întins în şoaptă, ochii tăi m-au fermecat,

Deodată printre raze, într-un vis noi am plecat.

Peste toate...

Peste raze de lumină îţi transmit iubiri de lună,

Peste mici izvoare albe îţi aduc plăceri de şoapte,

Peste noapte vin la tine, nu eşti singură ştii bine,

Peste soare curcubee, picuri dulci sărută buze,

Peste flori alerg cu tine, strâng parfumul de petale,

Peste iarbă paşi călcăm, lacrimi, ploi ajung pe noi,

Peste tine dulce clipe, lângă, eu voi sta speranţe,

Peste aripi tu pluteşti, eu privesc şi mă uimesc,

Peste valuri trece ape, eu şi tu mereu aproape,

Peste nori plutim agale, drumul nostru are cale,

Peste trup acum, atunci, te aştept, te vreau, te simt,

Peste timp uşor vorbim, îmi aduci al tău somn lin,

Peste toţi şi peste toate, te iubesc mereu în noapte.

Speranţă

Deodată s-a ascuns sub o frunză plutitoare-n ceaţă,

A căzut din pomul plin de şoapte-n dimineaţă,

Pasul ei ce mă trezea acum îl simt în umbra nopţii,

Numai glasul ei din depărtări îl aud în voia sorţii.

Printre ramurile grele întrevăd un chip de fulger,

Stele tulburate plâng, au fugit cu al meu înger,

Lacrimi calc, strivesc pământul, drumul meu mă înfioară,

Luna s-a topit pe geamuri, curge ceară de tristeţe-amară.

Ape vin cu mâini de valuri să-mi sărute-al nostru dor,

Mă îneacă în nisip de mare şi îmi cântă dulce cor,

Buzele ţi le-aş simţi pe piatră dar mă-ngheaţă gustul rece,

Voi pieri în adâncimi de maluri, voi privi cum suflet trece.

Aripi de lumină blândă m-au cuprins în fapt de seară,

Dragostea-mi ţinea răsuflul tu erai a mea comoară,

Ai plecat şi strig în gându-mi să revii a mea sclipire,

Mai aştept îmbrăţişarea ce ne cheamă spre iubire.

Iluzie în noapte

Dincolo de stele şi de noaptea blândă

Frigul îmi rămâne întru totul alinare,

Luna singură, departe mă aşterne în furtună

Însă tu şi-a ta chemare ne aduce împreună,

Eşti asemeni unei perle ce aşteaptă mângâiere

Precum roua dimineţii raza soarelui etern,

Lacrimi văd în paşi de dans, simt cum timpul ne separă,

Chipul tău e amintire, printre gânduri se strecoară,

Arca viselor eterne se scufundă în adânc,

Mă privesc în ape line, mă trezesc... şi-ncep să plâng.

Pierdutele momente

Şi-n trecătoarele clipe ce lungi mi s-au părut deodată

O voce am cuprins în tristul nor de lacrimi,

Am coborât un suflet îngheţat pe roua grea de patimi,

Ce simt...e un fior, departe-mi umblă inima deşartă.

Acum o rază calmă din soare mă aleargă,

Aleargă peste valuri să caute-o privire,

Un trandafir dezleagă o taină de uimire,

O dragoste de viaţă, o amintire să îmi şteargă.

E prea târziu să caut prin stele şi prin lună

Un glas de picuri calzi ce-mi scutură emoţii,

Să cred într-o iubire să văd a ei putere.

Dar timpul mă coboară pe ţărm lângă furtună

Şi strâns mă înconjoară în valuri de proporţii,

Atât mă-mpinge gândul spre dragoste eterne.